21.07.2016

Școala de ucenici își așteaptă discipolii

 Vineri 29 iulie, orele 10, AJOFM Galați (Strada Domnească, nr. 191) îi invită pe toți cei care vor să se înscrie la cea de-a treia ediție „Școala de Ucenici", program educațional inițiat de ArcelorMittal Galați.

Școala oferă atât pregătire teoretică dar și sesiuni practice. Ucenicii sunt instruiți de mentorii lor, specialiști ai Combinatului și iau parte la sesiuni de pregătire tehnică și de aptitudini.

Cei mai buni dintre ei vor deveni angajații ArcelorMittal Galați. Pe parcursul școlii, ucenicii sunt remunerați și beneficiază de aceleași drepturi pe care le are un angajat al Companiei.

Lansat în luna noiembrie 2014, Şcoala de Ucenici este un proiect ce constă în cursuri de şase luni pentru 20 de tineri, absolvenţi de şcoli profesionale şi licee tehnice din judeţul Galaţi.

„Ne axăm pe programe educaţionale, pentru a identifica, atrage şi dezvolta tinere talente, acelea care vor constitui noua generaţie de angajaţi ArcelorMittal”, a declarat Bruno Ribo, Director General al ArcelorMittal Galaţi.

„Acest proiect urmăreşte să aducă un suflu nou în Combinat, prin găsirea de muncitori tineri, interesaţi să se alăture companiei. Sperăm că această Şcoală de Ucenici să devină un program permanent”, a adăugat Mihaela Crăciun, Director de Resurse Umane.

ArcelorMittal Galaţi colaborează, pentru acest proiect, cu mai multe unităţi de învăţământ, precum Colegiile Tehnice „Paul Dimo”, „Radu Negru” și „Aurel Vlaicu”, toate din Galaţi, Colegiul Tehnic „Costache Conachi” din Pechea şi Colegiul Tehnic „Elena Caragiani” din Tecuci.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu