28.01.2017

Ședinţă de lucru a Cenaclului literar „Calistrat Hogaş” Tecuci

 Joi, 26 ianuarie, sala „Alexandru Mironescu” a  Casei de cultură din Tecuci a găzduit o nouă şedinţă de lucru a cenaclului.

Ca de obicei, şedinţa a fost deschisă de preşedintele cenaclului, prof. Constantin Oancă, acesta anunţând că  vor fi ascultate câteva dintre poeziile poetului tecucean Cătălin Dumitrescu, lucrări care fac parte dintr-un viitor volum al acestuia. Poetul Cătălin Dumitrescu a lecturat poeziile „Staţie”, „Dor magic”, „Oraşul de nisip”, „Îndepărtare” și altele.

27.01.2017

Ziua internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului

 Marcarea Zilei internaţionale de comemorare a victimelor Holocaustului, la 27 ianuarie, a fost decisă prin Rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite numărul 60/7 din 1 noiembrie 2005. 

Cupa de Iarnă „Nicolae Rainea” vine la Tecuci

 La finalul săptămânii trecute, la Cudalbi, a debutat ediția 2017 a competiției de fotbal în sală  Cupa de Iarnă „Nicolae Rainea”. Competiția este organizată de Asociația Județeană de Fotbal Galați și se desfășoară pe zone, cu echipe din Liga a IV-a și a V-a Galați, urmând ca turneul final să se disputa la Galați. Primul turneu, zona 1, s-a disputat la Cudalbi, duminică, 22 ianuarie, și a fost câștigat de Zimbrul Slobozia Conachi. 

26.01.2017

La volan sub influența lui Bachus

 Miercuri, 25 ianuarie 2017, în jurul orei 22.58, în timp ce efectuau serviciul de supraveghere și control al traficului, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tecuci au depistat pe strada 1 Decembrie un bărbat de 48 ani care conducea un autoturism deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. 

Locuri de muncă disponibile

 Astăzi, 26 ianuarie 2017, Agenția Locală pentru Ocuparea Forței de Muncă Tecuci pune la dispoziţie celor interesaţi un număr de 40 locuri de muncă. 

Posturi de muncitori calificați scoase la concurs de UAT Tecuci

 U.A.T. Municipiul Tecuci organizează concurs pentru ocuparea următoarelor posturi contractuale: 

25.01.2017

Infracțiuni pe drumurile publice

 Marți, 24 ianuarie 2017, în jurul orei 18.14, polițiștii Biroului Rutier Tecuci au depistat pe D.J. 252 un bărbat de 24 ani din comuna Buciumeni care conducea un autoturism, având autorizația de circulație provizorie expirată. 

„Jocul de-a vacanţa” pe scena tecuceană

 Cunoscutul şi apreciatul Teatru „Victor Ion Popa” din oraşul vecin şi prieten Bârlad, se prezintă din nou în faţa publicului tecucean.

Astfel, marţi 31 ianuarie 2017, în sala de spectacole „Ion Petrovici” a Casei de cultură din Tecuci, va fi prezentată cunoscuta comedie romantică „Jocul de-a vacanţa” de Mihail Sebastian. 

24.01.2017

Interesante lansări de cărţi la Biblioteca „Ştefan Petică” Tecuci


Sâmbătă, 21 ianuarie,  începând cu ora 16, sala Helios a Bibliotecii municipale „Ştefan Petică”, a găzduit simpozionul literar intitulat „Valori perene ale exilului românesc -  Vintilă Horia” , ocazie prin care au fost lansate volumele „Estetica lui Vintilă Horia - descinderi către transdisciplinaritate şi Tinereţea unui poet fost săgetător - Vintilă Horia’’, lucrări realizate de profesorii universitari Mihaela Albu şi Dan Angelescu. 

Program prelungit la instituțiile publice

 În 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, instituțiile tecucene au fost închise iar Guvernul a decis ca și ziua de 23 ianuarie să fie liberă. 

23.01.2017

„Ştefan Petică 140” - O adevărată sărbătoare literară la Tecuci

 Biblioteca municipală „Ştefan Petică” din Tecuci, în colaborare cu Universitatea din Craiova - Facultatea de litere, şi având că parteneri Institutul Cultural Român, Muzeul Naţional al Literaturii Române şi Primăria municipiului Tecuci, a organizat sâmbătă, 21 ianuarie 2017, la ora 10, o manifestare de mare amploare pentru a sărbători împlinirea a 140 de ani de la naşterea primului poet simbolist român, scriitorul, poetul şi jurnalistul Ştefan Petică. 

22.01.2017

Trenul Unirii trece prin Tecuci

Trenul Unirii va duce simbolul românesc de la București la Iași în 24 ianuarie, de Ziua Unirii

 Pentru a marca evenimentul, CFR Călători va numi simbolic, pentru o zi, garnitura IR 10661, Trenul Unirii.

Acesta va fi remorcat de o locomotivă Tricoloră și va pleca la ora 5,50 din București Gara de Nord către Iași, având următoarele opriri: Ploieşti Sud (6,28), Buzău (7,32), Focşani (8,39), Tecuci (9,19), Bârlad (10,15), Vaslui (10,54), Bârnova (11,34), Iaşi (11,55). 

Locuri de muncă vacante

 Mâine, 23 ianuarie 2017, Agenția Locală pentru Ocuparea Forței de Muncă Tecuci pune la dispoziţie celor interesaţi un număr de 34 locuri de muncă.

Agenții economici se află în căutarea persoanelor calificate ca electrician, rigipsar, șofer, manipulant, gestionar, programator, etc. 

Polițiștii vă recomandă

 Pentru ca minivacanța prilejuită de Ziua Unirii Principatelor Române să fie petrecută fără evenimente neplăcute și pentru a nu deveni victime ale unor infracţiuni, polițiștii gălățeni vă recomandă: