25.07.2016

Actele necesare la înregistrarea căsătoriei

Declaraţia de căsătorie se face de către viitorii soţi, în scris, la Oficiul de Stare Civilă a Serviciului Public Comunitar Local de Evidența Persoanei.


Prin excepţie, conform legii, căsătoria se poate încheia şi într-o altă localitate, decât cea de domiciliu sau reşedinţă a unuia dintre viitorii soţi, numai cu aprobarea Primarului localităţii respective, având motive întemeiate.

La depunerea declaraţiei de căsătorie, viitorii soţi prezintă următoarele acte:

- documentul cu care se face dovada identităţii, în original şi în copie;
- certificatul de naştere, în original şi în copie;
- certificatul medical privind starea sănătăţii, întocmit pe formular – tip, care trebuie să poarte numărul de înregistrare, dată certă sigiliu/ştampila unităţii sanitare, semnătura şi parafa medicului; certificatele medicale sunt valabile 14 zile de la data emiterii şi trebuie să cuprindă menţiunea expresă că persoana se poate sau nu se poate căsători;
- documente, în original şi în copii traduse (dacă este cazul) şi legalizate, ori certificate de ofiţerul de stare civilă, din care să rezulte desfacerea căsătoriei anterioare, dacă este cazul.

Documentele cu care se face dovada identităţii trebuie să fie valabile atât la data depunerii declaraţiei de căsătorie, cât şi la data oficierii căsătoriei.

Semnarea Declaraţiei de căsătorie de către viitorii soţi se face în faţa ofiţerului de stare civilă.

Încheierea căsătoriei în afara sediului special, se face cu aprobarea primarului, la cererea motivată a persoanei interesate.

Încheierea căsătoriei, înainte sau după împlinirea termenului de 10 zile de la data înregistrării declaraţiei de căsătorie, se face cu încuviinţarea primarului, la cererea motivată şi justificată a persoanei interesate.

Cetăţeanul străin care doreşte să se căsătorească în România va trebui să prezinte o declaraţie, dată pe propria răspundere, autentificată de un notar public, din care să rezulte că acesta nu este căsătorit şi îndeplineşte condiţiile de fond cerute de legea sa naţională pentru încheierea căsătoriei în România.

Certificatul de căsătorie se eliberează de ofițerul de stare civilă, în prezenţa a doi martori.

Pentru zilele de sâmbătă și duminică se achită o taxă de 100 lei iar în cursul săptămânii oficierea căsătoriei este gratis.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu