„Jocul de-a vacanţa” pe scena tecuceană

 Cunoscutul şi apreciatul Teatru „Victor Ion Popa” din oraşul vecin şi prieten Bârlad, se prezintă din nou în faţa publicului tecucean.

Astfel, marţi 31 ianuarie 2017, în sala de spectacole „Ion Petrovici” a Casei de cultură din Tecuci, va fi prezentată cunoscuta comedie romantică „Jocul de-a vacanţa” de Mihail Sebastian. 

În această piesă, realizată de autor în anul 1936 dar prezentată publicului pentru prima oară în anul 1938, autorul surprinde şi ne prezintă  o microlume contorsionată de problemele intelectuale ale acelui timp. Cu toate că a fost scrisă acum peste 80 de ani, ea încă se joacă pe scenele multor teatre, bucurându-se de mult succes.

În spectacolul de faţă, ne vom reîntâlni cu actorii bârlădeni Marcel Anghel, Simon Jalca-junior, Petronela Ene, Sorin Ghiorghe, Bogdan Manolache, Cristian Todica, Alexandru Savu, Cătălina Rusu şi Ramona Parpelita Ananie.

Regia este semnată de Geo Balint iar scenografia de Adriana Raicu.

Spectacolul de marţi, 31 ianuarie 2017, va începe la ora 18 iar preţul unui bilet este de 15 lei.

Iancu Aizic

 În mod subtil, înșelător, punctul inițial al comediei pare simplu, fără pretenții, minor: șase personaje banale își petrec „luna lor de libertate”, adică vacanța, la Vila Weber, aflată undeva în Munții Ciucului. Pe scenă, se perindă caractere și tipuri ale vieții cotidiene de oriunde și de oricând: femeia tânără (Corina), femeia bovarică, la vârsta critică (madame Vintilă), adolescentul (Jeff), micul funcționar (Bogoiu), militarul (Maiorul). Fiecare cu obiceiurile și ticurile sale:

„Ați adus totul cu voi, în valiză: manii, regrete, zâmbete, amoruri”.

 Atmosfera pașnică și idilică, de toleranță mutuală, este tulburată de apariția lui Ștefan Valeriu, un „băiat de treabă”, care „și-a lipit barbă și mustăți fioroase, ca să sperie lumea”, făcând pe „ferocele” și pe „mitocanul”. El își terorizează vecinii, nesalutând și nerăspunzând când i se vorbește, făcând orice spre a părea dezagreabil. Totodată, el strică aparatul de radio și telefonul, ascunde firma pensiunii, pentru ca autobuzul să nu mai oprească aici și să nu mai poată fi adusă corespondența și ziarele. Cu alte cuvinte, Ștefan Valeriu urmărește, cu obstinație, să desăvârșească izolarea din jurul Vilei Weber, distrugând toate punțile de legătură cu realitatea înconjurătoare. În acest fel, eroul reușește să creeze atmosfera necesară pentru transformarea Pensiunii Weber într-unul din acele „locuri somnoroase”, unde se pot oferi voluptuoase „lecții de lene”.

Tonalitatea minoră este, treptat, transfigurată de infuziile „ideologiei” personajului Ștefan Valeriu: „am și eu luna mea de libertate - și nu există decât o singură formă - supremă - de libertate: lenea. Am și eu luna mea de lene, când stau, privesc, tac și nu aștept nimic. Unsprezece luni pe an sunt și eu un om grăbit, un om crispat, un om care aleargă, care discută, care rezistă, dar, după unsprezece luni, mă duc undeva departe de oraș, să iau lecții de lene, de la piatra asta, de la copacul ăla. Uită-te la el, nu ți se pare că e ceva împărătesc în indiferența lui?”.

Teodora Spînu, secretar literar