Asociaţia Tinerilor Tecuceni (#ATT) îşi
pune din ce în ce mai mult amprenta asupra oraşului prin munca depusă şi activităţile
desfăşurate.
În acest
sens, vă invităm pe 20 octombrie a.c., începând cu ora 17, la Sala Ion
Petrovici la proiectul „Ora de dirigenție nonconformistă by ATT”. Cu sprijinul autorităților
locale campania „Spune NU drogurilor by ATT” a luat fiinţă avand drept scop lupta
împotriva celei mai dureroase probleme din ultimul deceniu pentru tinerii români.
Seara va începe prin prezentarea unui
scurt-metraj în regia lui Andrei-Mihăiță Petică, realizat cu sprijinul Poliției
Locale și a membrilor ATT. Sesiunea de discursuri va fi deschisă de către Președintele
ATT, Andrei-Mihăiță Petică, iar în continuarea sa, ca și speakeri principali îi
vom avea invitați pe primarul Cătălin Hurdubae și senatorul Ionel Daniel
Butunoi, ambii cu câte un discurs.
Searava fi încheiată de către comisarul
de poliție Ciprian George Gîrleanu și de către Daniel Dojan, ce se vor adresa tinerilor
tecuceni.
Alături de
noi vor fi aproximativ 350 de tineri și elevi, împreună cu reprezentanții iinstituțiilor
de învățământ și culturale din municipiu, dar și consilieri locali și județeni.
~ Educăm pentru un viitor mai curat!
~
Andrei-Mihăiță
Petică, Președinte ATT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu