Acţiuni desfăşurate pe linia
combaterii încălcării normelor rutiere de către conducătorii de vehicule
În perioada
8-14 august, la nivelul județului Galați, s-a desfăşurat o acţiune
preventiv-reactivă, cu participarea efectivelor de poliţie din cadrul I.P.J. Galați, pentru combaterea
principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, pe linia combaterii
nerespectării regimului legal de viteză.
La acţiunea respectivă, care a avut
drept scop creşterea autorităţii poliţiei şi asigurarea respectării legii prin
prezenţa activă a poliţiştilor pe reţeaua de drumuri publice din județul Galați
şi creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc în zonele cu risc
criminogen, precum şi reducerea riscului de victimizare prin accidente rutiere
produse pe fondul încălcării normelor legale privind regimul legal de viteză,
au participat 30 lucrători de poliţie.
În cadrul
acţiunii au fost constatate 593 contravenţii, din care 417 pentru nerespectarea
regimului legal de viteză și 176 pentru alte abateri. Au fost reţinute, în
vederea suspendării exercitării dreptului de a mai conduce autovehicule pe
drumurile publice, un număr de 17 permise de conducere pentru nerespectarea
regimului legal de viteză. Au fost constatate 5 infracțiuni la regimul rutier.
Pe toată perioada derulării acţiunii,
pe raza de competență a Biroului Drumuri Naționale și Europene a fost înregistrat un eveniment rutier grav
având drept cauză generatoare viteza neadaptată.
Se poate
concluziona faptul că acţiunea şi-a atins scopul propus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu