30.11.2016

O nouă carte despre Tecuci sub semnătura prof. Ștefan Andronache

 Biblioteca „Ștefan Petică”, în colaborare cu Primăria Municipiului Tecuci a organizat marți, 29 noiembrie 2016, la Galeria „Helios”, lansarea Ghidului turistic  „Tecuciul și împrejurimile sale”, semnată de sârguinciosul profesor Ștefan Andronache.

Manifestarea a început cu proiecția unui interesant film  documentar realizat de iscusitul părinte Constantin Velicu, documentar care, pe un minunat fond muzical, am putut urmări participările profesorului Andronache la diferite manifestări artistice și culturale, alături de nume cunoscute în peisajul cultural tecucean cum ar fi:  profesorul Vasile Ghica, poetul Dionisie Duma, fotografii Valeriu Precupanu și Henri Codenie, Daniela Grigoraș, Daniela Bulimar, în timp ce profesorul Andronache apărea mereu cu nelipsitul aparat foto în mână, gata să imortalizeze noi scene care să rămână pentru eternitate.

 În continuare, din partea Bibliotecii a vorbit Diana Cioclu, acum pe  post de moderator al evenimentului. Aceasta a început prin a ne spune că asistăm la o nouă lansare de carte a distinsului profesor Andronache, personalitate strâns legată de Bibliotecă, loc unde a activat cu mult succes aproape 40 de ani, mulți din ei în calitate de director. Despre carte, ne spune că este un adevărat ghid, necesar tuturor, lucrare care se înscrie în rândul celor peste douăzeci, realizate de profesor, toate legate de municipiul nostru.

Profesorul Viorel Burlacu, consilier al primarului, începe prin a aduce mesajul din partea Primăriei, alături de un frumos gând de admirație pentru acest reușit eveniment editorial. Cartea, continuă profesorul Burlacu, ne demonstrează un mare efort documentar, desfășurat pe parcursul a numeroase decenii, o muncă imensă dar încheiată cu o reușită deplină. „Pentru toate acestea, vă rog să primiți din partea Primăriei, mulțumiri pentru reușita lucrare ce o lansați acum” a încheiat profesorul Burlacu.

Moderatoarea a dat apoi cuvântul prof. dr. Cezar Ungan, de la CNSH pentru a ne prezenta mai amănunțit această lucrare.

 Vorbitorul începe prin a ne mărturisi că a fost o mare plăcere  să lectureze aceasta carte realizată de profesorul Andronache, la doar un an și jumătate de la o altă lucrare, tot documentară, dedicată municipiului nostru. Cartea de fața, este însă o lucrare de mare anvergură, cu elemente cât se poate de interesante și mai ales importante.

Lucrarea, intitulată „Tecuciul și împrejurimile sale”  este un ghid turistic realizat de Editura „Grapho Press” Tecuci conținând 378 de pagini, 58 de fotografii color și 4 hărți, toate cu trimitere la Tecuci și împrejurimile sale. Lucrarea este împărțită în 7 capitole, toate reprezentând trasee foarte interesante.

Avem de-a face aici, continuă profesorul Ungan, cu o bibliografie foarte vastă, aducându-se încă de la început mulțumiri persoanelor ce i-au furnizat informații prețioase despre orașul Tecuci sau localitățile din jur. Profesorul Ungan se oprește la traseul nr. 5, Valea Mărului - Cudalbi, menționând faptul că localitatea Cudalbi este una dintre cele mai importante din județ și chiar printre primele din țară, din punct de vedere al  numărului de locuitori.

 Vorbind despre calitățile profesorului Andronache, profesorul Ungan îl consideră un adevărat patriot local, aceasta pentru că, datorită calităților sale profesionale, a fost de multe ori solicitat să lucreze pentru alte orașe dar nu a părăsit locul de care se simte legat sufletește.

Revenind la lucrare, profesorul Ungan spune că acest ghid se adresează oricărui tecucean, și nu numai, dar în același timp și multor categorii de iubitori de cultură și literatură, lucrarea putând fi folosită la teme de doctorat, grade, un material excelent pentru profesori și elevi, insuflându-le dragostea pentru locurile natale.

În final, profesorul Ungan  adresează sincere felicitări pentru lucrare, spunând că așteaptă cu nerăbdare alte lucrări de la acest îndrăgit profesor.

 Profesoara Elena Paraschiv începe prin a reaminti că autorul este și un mare amator de fotografii. Ne este prezentată și activitatea acestuia ca realizator de expoziții foto pe diferite domenii în mai multe localități din țară. Revenind la carte profesoara se oprește la cele zece itinerarii din ghid, analizând traseul cu nr. 7, adică str. 1 Decembrie 1918, cea mai lungă arteră de circulație a Tecuciului, cu o lungime de peste 3 km, care de-a lungul timpului a purtat mai multe nume: Calea Națională, Carol I, Mareșal Titu sau 23 August. Traseul începe de la „Parcul Carol I”, terminându-se în dreptul Parcului Dendrologic.

Profesoara Paraschiv enumeră aici peste 50 de obiective importante, pe multe din ele analizându-le. În finalul intervenției profesoara îl felicită pe autor pentru realizare.

 Invitat să ia cuvântul, prof. Andronache mulțumeste organizatorilor pentru această manifestare și adresându-se publicului spune că nu se aștepta să aibă numeroși participanți la acest eveniment. Ne vorbește apoi de primele întâlniri cu Tecuciul, sperând ca la anul, în 2017, când se împlinesc 100 de ani de la marele eveniment să poată scoate o nouă carte dedicată Tecuciului.

Vorbește cu mare dragoste despre bunul lui prieten prof. Adrian Horodnic, pasionat și el de istoria acestor locuri, acesta fiind mulți ani profesor și director la școala din Negrilești.

Profesoara Eleonora Stamate, începe prin a ne spune că la stabilirea ei în Tecuci, profesorul Andronache, care lucra la Bibliotecă, a fost primul om de cultură de care s-a apropiat și a colaborat primind de la acesta sprijin în tot cea ce dorea să facă. Profesoara Stamate continuă prin a spune că la această manifestare ar fi trebuit să fie mai mulți directori de școli și profesori, mai ales cei care au beneficiat de sprijinul Bibliotecii. Vorbitoarea încheie prin a mulțumi profesorului Andronache pentru participarea acestuia la inaugurarea Bibliotecii „Eleonora Stamate” de la Cărăpcești.

 Prof. Vasile Ghica remarcă faptul că „amândoi suntem veniți cam în același timp la Tecuci, prin anii 1960”; „Lucrarea de față este mai mult decât un ghid”, spunând apoi că „străzile și casele au și ele amintirile lor”. Titlul de „ghid” îndeamnă direct la drumeție, la călătorie și la sănătate.

Theodor Cepraga, autorul cartografiei cărții de față, mulțumește autorului pentru fructuoasa colaborare și apreciază traseele și itinerariile din lucrare, apreciind lucrarea complexă.

Scriitorul Tănase Dănăilă spune că nu a lecturat această carte dar „frunzărind-o” și-a dat seama că este o lucrare valoroasă și îl felicită pe autor pentru acest lucru. Remarcă în continuare strânsa legătură a autorului cu foștii colegi și este total surprins de faptul că prof. Andronache nu este „Cetățean de onoare al Tecuciului”.

 Scriitorul gălățean Petre Rău, prezent la acest eveniment după ce dimineața a participat la la o nouă lansare de carte a sa, afirmă cu mândrie că este tecucean, fost elev al CNSH, unde a avut-o ca profesoară pe dna Andronache. A fost doar patru ani tecucean dar a participat activ la viața literară a Tecuciului pe care o cunoaște și o apreciază. Vin cu mare bucurie aici, spune scriitorul, și îl apreciez în mod deosebit pe profesorul Andronache. Spun acest lucru pentru că și eu sunt documentarist și știu ce înseamnă acest lucru.

 Prof. Virgil Pavel începe prin a spune că dna prof. Andronahe i-a fost elevă, l-a cunoscut bine pe prof. Andronache și a participat la numeroase vernisaje de expoziții foto ale acestuia. „Îmi amintesc cu plăcere și de colaborarea noastră când în anul 1998 s-a sărbătorit 100 de ani de istorie a liceului și împreună cu acesta am făcut o excursie de documentare la Călmățui discutând acolo cu numeroși locuitori”.

În final, prof. Andronache mulțumește celor ce l-au ajutat în documentația aceasta, în special masterandului Theodor Cepraga, bibliotecarei Diana Cioclu, dnei Alina Gabriela Mardar de la Grapho Press și vârstnicului Alexandru Iosif care i-a povestit diferite întâmplări cu mari personalități tecucene.

Mulțumiri speciale managerului Viorel Susanu al Editurii „Grapho Press” pentru prezentarea și grafica de excepție a lucrării de față.


Autor: Iancu Aizic



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu