30.08.2016

Proceduri simplificate, în beneficiul cetățeanului

 Noutate - actul de identitate și dovada plății amenzii de circulație se pot trimite, scanate, pe adresa de e-mail a Inspectoratului Județean de Poliție Galați. 

Poliția Română operaționalizează prevederile O.U.G. nr. 41 din 2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Atât copia actului de identitate, necesară obținerii unor documente de la poliție (cazier judiciar, avize, atestate etc.), cât și dovada plății amenzii de circulație se pot trimite, scanate, pe adresa de mail a Inspectoratului Județean de Poliție Galați, cabinet@gl.politiaromana.ro .

Pe site-ul  www.politiaromana.ro - la secțiunea Poliția Română/Unități teritoriale, puteți găsi legături către unitățile teritoriale de poliție.

Astfel, pentru a nu mai apela la serviciile poștale sau pentru a nu vă mai deplasa la unitatea de poliție, trebuie să transmiteți dovada plății amenzii la e-mailul unității teritoriale din care face parte agentul constatator care v-a sancționat.

De asemenea, nu mai este nevoie să veniți cu copie xerox a cărții de identitate pentru a obține documente eliberate de poliție. Este suficient să transmiteți copia scanată a documentului de identitate pe e-mailul Inspectoratului Județean de Poliție Galați, cabinet@gl.politiaromana.ro .

Totodată, pentru obținerea certificatului de cazier judiciar, nu se mai solicită timbrul fiscal în valoare de 2 lei.

Certificatul de cazier judiciar se eliberează, de regulă, pe loc, sau în cel mult 3 zile de la data solicitării, în situațiile în care cererea este depusă în România.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu